CSU Altassib Sibiu a reînceput, luni, pregătirile pentru returul diviziei A de baschet masculin, din lot urmând să facă parte trei jucători noi, americanul Justin Boomer Herndon, care a mai evoluat la Sibiu, și sârbii Milos Markovici și Stefan Atanackovici.
„Față de lotul care a evoluat în turul campionatului lipsesc Arturas Masiulis și Jarryd Loyd, care nu mai fac parte din lotul echipei sibiene. În locul lor din lotul CSU Atlassib Sibiu vor face parte doi jucători sârbi: Milos Markovici (26 de ani) și Stefan Atanackovici (26 de ani), care sunt deja prezenți la antrenamentele echipei”, se arată într-un comunicat postat, luni, pe site-ul oficial al clubului.
Potrivit sursei citate, în următoarele zile se va alătura lotului echipei sibiene și Justin Boomer Herndon, care a mai evoluat la Sibiu în returul sezonului precedent.
Echipa se va antrena la Sibiu, până la primul meci oficial, programat în 15 ianuarie, în deplasare, cu Asesoft Ploieși.
Conducerea clubului a mai anunțat că încearcă perfectarea unor meciuri de pregătire cu diferite echipe și, de asemenea, că, în următoarele zile, va fi definitivată data meciului restanță cu Steaua Turabo București.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER